Astăzi, „Ștafeta Prieteniei IPA – Via Transilvanica” a ajuns la Drobeta-Turnu Severin, făcând un popas la Muzeul Regiunii Porțile de Fier. Evenimentul, dedicat Zilei IPA România, a reunit polițiști, jandarmi, pompieri, militari, voluntari și susținători ai devizei „Servo per Amikeco” – „Slujesc prin prietenie”.
La manifestare a fost prezent și vicepreședintele Consiliului Județean Mehedinți, Ionica Negru, care a salutat inițiativa ce promovează prietenia, solidaritatea și recunoștința față de cei care lucrează zilnic în slujba comunității.
Pe parcursul a 29 de zile, peste 300 de participanți – alergători, cicliști și membri IPA – au parcurs cei aproximativ 1.400 de kilometri ai traseului Via Transilvanica, ducând mai departe mesajul unității și al respectului între semeni.
Evenimentul a fost un prilej de a celebra valorile comune și de a întări legăturile între instituțiile de forță și comunitate, subliniind importanța colaborării și a sprijinului reciproc în construirea unei societăți mai unite și mai solidare.