Karst Isverna Race atrage pasionații de ciclism montan într-un peisaj de poveste!
Sursa poza si informatii: actualmehedinti.ro
Comuna Isverna a fost, astăzi, gazda unei noi ediții a competiției Karst Isverna MTB Race, eveniment care a adunat la start numeroși pasionați de ciclism montan din întreaga țară.
Într-un cadru natural spectaculos, cu trasee provocatoare și peisaje de poveste, concurenții au pedalat cu determinare și fair-play, transformând cursa într-un adevărat festival al sportului și al iubirii pentru natură.
Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, a subliniat importanța evenimentului:
„Karst Isverna MTB Race a adus și în acest an energie, competiție și pasiune pentru sport, pe traseele pitorești din zona montană a județului Mehedinți. Peste o sută de iubitori ai ciclismului s-au aliniat la start, transformând comuna Isverna într-un adevărat punct de atracție pentru iubitorii de natură și aventură. Am fost, ca de fiecare dată, alături de participanți și de organizatori, pentru că susțin sportul, mișcarea și promovarea turismului în Mehedinți.”
Evenimentul a fost marcat nu doar de competiție, ci și de atmosfera prietenoasă creată de comunitatea locală și de participanții uniți de aceeași pasiune pentru mișcare și aventură. Karst Isverna MTB Race devine astfel, an de an, un punct de atracție pentru iubitorii de ciclism și pentru cei care vor să descopere frumusețile munților Mehedinți.
Echipa Salvamont Mehedinți a fost prezentă ca echipă de sprijin și intervenție rapidă la nevoie, asigurându-se că competiția s-a desfășurat în cele mai bune condiții. „Felicitări sportivilor pentru curaj și organizatorilor pentru atmosfera extraordinară! Salvamont este mereu aproape de oameni, pe munte și pentru munte.”
Astfel, Karst Isverna MTB Race rămâne un eveniment de referință în calendarul sportiv al județului Mehedinți, promovând sănătatea, mișcarea și turismul în aer liber.