Un accident tragic a avut loc pe Drumul Național 57, între localitățile Dubova și Svinița, în județul Mehedinți, în care au fost implicate două autoturisme, unul dintre acestea aparținând Poliției de Frontieră. Două persoane și-au pierdut viața în urma coliziunii.
Potrivit autorităților, un autoturism înmatriculat în București a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un vehicul al Poliției de Frontieră aflat în patrulare. La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Secției de Pompieri Orșova și Punctului de Lucru Dubova, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD. De asemenea, au fost direcționate un echipaj SAJ și elicopterul SMURD.
În urma accidentului, au rezultat patru victime: două persoane încarcerate, în stare de inconștiență, și două conștiente. Pompierii au reușit să descarcereze victimele încarcerate și au început manevrele de resuscitare. Din păcate, în ciuda eforturilor depuse, cele două victime au fost declarate decedate de către medicul SAJ. Celelalte două victime, conștiente, au fost evaluate de către echipajele medicale. Pompierii au asigurat și măsurile de apărare împotriva incendiilor la locul evenimentului.
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la producerea acestui accident tragic.